Equilibrium


Tu mă iubeşti cu tot cu al meu zid,
Stângaci cusut de sufletul pierdut
Printre atâtea coaste, şi străpuns
De ace îndoite-n timp,pe-ascuns.

Şi-asemeni florilor ce caută lumina,
Ele se-nvârt în suflet,ca-n  pământ
Şi nu ştiu de îmi sfarâmă zidirea,
Sau inima uşoară ca un fulg.

Şi nu-nţeleg de mor sau te iubesc,
Sau ce război cumplit se desfăşoară,
Dar stau pe front şi strategii gândesc,
De parc-aş apăra în mine-o comoară.

Dar numai eu dau ordine frenetic,
Şi iară eu ...ascult cu glas servil,
Privind cum tot,şi sufletul şi zidul,
Mi se prefac cu groază în "nimic".

Tu mă priveşti dar nu ai ce să vezi,
Căci nu-i aici  nimic de cucerit,
Dar a rămas un spaţiu unde ziduri,
Sau suflete-au rămas de construit.

Eu una nu m-amestec în zidirea...
Ce vrei s-o-ncepi pe ale mele oase,
La fel de bine cum accept iubirea,
Suport  în mine şi o altă moarte.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Gen:gratar.

the poet and the muse

Tu cere, eu nu mai vreau nimic