Măşti lipite de chip

   

"Iisus a suportat răstignirea deoarece ştia că numai prin jertfa proprie pot triumfa ideile sale.

 Aşa pretind oamenii;pentru ca să creadă în tine,

tu trebuie să renunţi la tot ce e al tău 

şi apoi la tine."

    Masca aceea devenise un alter ego. Nu o vedeam niciodată fără ea şi-mi imaginam că, dacă ar fi să o întreb ce s-a întâmplat, o să-mi regret îndrăzneala. Îmi imaginam un chip deformat şi încercam, în mintea mea, să-l asociez acelui corp mic si fragil.

     Întro zi, totuşi, urmărindu-i pasul grăbit, i-am dat jos masca. Am rămas şocat câteva secunde,fără să simt măcar palma primită. Furia ei s-a stins însă la fel de uşor cum pornise,resemnarea luându-i imediat locul.

   Îndemnându-mă din priviri să o urmez într-o zonă mai ferită,începu cu vizibile greutaţi să-mi ofere o explicaţie. Primele cuvinte mi-au fost cu neputinţă de înţeles întrucât eram fascinat de simetria trăsăturilor ei,de ochii ei blânzi si albaştri, învăluiţi de acel păr roşu şi nebun. Era o flacără vorbitoare,nu altceva. Iar mâinile îi tremurau,şi vocea odată cu ele. Era la antipodul acelor locuri profane,un chip divin uşor atins de tristeţe, refuzându-se lumii.

    -...în afară de a se ocupa cu afaceri,era şi scriitor. Mai bine chiar,mânuia literele decât cifrele. Iar eu îl vedeam în fiecare seară ieşind de la cumpărături,alergând prin parcuri,mergând la farmacie,mereu seara. Îi era teamă de privirile curioase,de răutăţi,de lume în general. L-am urmărit cum m-ai urmărit şi tu pe mine,doar că eu l-am rugat să-mi dezvăluie secretul lui. L-am abordat din pură curiozitate femeiască iar el a acceptat să-mi spună povestea lui,rugându-mă întâi să nu am o reacţie radicală,în caz că nu-l cred. Înţelegând că orice cuvânt l-ar putea determina să rabufnească ,imediat ce şi-a scos masca i-am adus la cunoştinţă că-l consideram un om urât. Conştient fiind de frumuseţea lui, necunoscutul îşi afişă repulsia în fiecare trăsătură. Părea ceva imposibil de stăvilit,aşa că m-am grăbit să-l informez că voiam doar să verific veridicitatea vorbelor lui. Mă privi amuzat si mă întrebă dacă mi se întâmplă să văd des oameni purtând măşti. I-am răspuns metaforic:" în fiecare zi".Nedumerită totuşi,îl intrebai de ce avusese acea reacţie atât de respingătoare şi-mi explică imediat că primul lui gând m-a plasat în mulţimea interesată de caracterul lumesc al chipului şi nu de tainele sale.

      În acel moment al povestirii am întrerupt-o,curios dacă am înţeles sau nu esenţa vorbelor ei.

     -Spui,deci,că orice sentiment care lua naştere în sufletul lui,prindea contur pe faţa sa,în mod inevitabil?

    -Exact cum îţi spun,tot...de la ură,furie,dispreţ,până la paşnica resemnare.Desigur că l-am întrebat cum a pornit totul. Mi-a spus că nici el nu şi-a dat seama iniţial. Se afla la o întâlnire de afaceri, când cel mai bun prieten prezentă proiectul gândit de el luni întregi.Muncise la el mult,renunţase la pasiunile sale...la scris, renunţase si spera să dea, în sfarşit, lovitura. În secunda în care şi-a dat seama ce mârşăvie fusese comisă,toţi cei prezenţi au conştientizat la rândul lor intensitatea dispreţului ce-l cuprinse. Colţul buzei se ridică,privirea îl ţintuia pe hoţ iar artera carotidă aproape exploda. Ieşi din cameră ca un fulger şi nopţi la rândul se gândi cum se declanşase această catastrofă. În încercarea de a se relaxa,scriindu-şi cartea despre adevărurile zdrobitoare ale acestei lumi şi numeroaselei măşti,adevărul tragic al destinului său îl copleşi. Înţelese că de la prima propoziţie scrisă în încercarea de a dezvălui ipocrizia pe care chipul o ascunde,fusese blestemat să dezguste lumea cu sinceritatea lui. Că nu va mai putea pretinde a iubi necunoscute agăţate în momente de inconştienţă,că nu se va mai putea folosi de relaţii pentru niciun beneficiu ,înţelese că nici măcar o întrunire de familie nu se va mai încheia civilizat dacă el va face greşeala de a-şi privi unchiul ce furase averea mamei sau verişoara ce eşuase într-o căsătorie din interes,în ciuda măreţului intelect."E ucigător ca întreaga ta fiinţă să fie sabia cu care adevărul luptă. Lumea îţi cere imperios să fii sincer dar nu poate suporta această sinceritate. Te acuză ... fie că spui lucrurile prea direct,fie ca le spui prea târziu. Iar eu n-am timp să le gândesc că deja

<< le-am spus>>." Îmi povestea toate acestea cu ochii în lacrimi şi mult timp am plâns alături de el.

    -Doar dacă n-ar fi avut această înclinaţie spre scris,spusei eu,dorind să o alin.

   -Cred că nu poţi pretinde a-ţi dori să spui lumii întregi cum o vezi,şi apoi să-i zâmbeşti politicos. De la prima literă a fost condamnat sa trăiască ce scria. Atfel nu ar fi fost un veritabil scriitor.

    -Dar tu,tu de ce porţi această mască?

   -Vreau să-i fiu alături,să-mi pastrez chipul ferit de ipocrizia acestei lumi. Vreau ca în ziua în care va scăpa de acest blestem,să putem ieşi din asta cu "faţa curată".

   -Şi crezi că va scapa vreodată?

  -Bănuiesc că va reuşi când îşi va finaliza capodopera.

  -Şi spune-mi...mai are mult de scris?

  -Nu ştiu, spune-mi tu...câte adevăruri, necunoscute lumii,au rămas de zis?

(written at school,during a break,four months ago)