Si ne roade stomacul de iubire...
Nici nu-mi terminasem bine cerealele cu lapte,ca ai si aparut in fata usii mele,cam asa cum apar martorii lui Iehova (cu un zambet larg si pregatiti sa se auto-invite)sa ma intrebi ce cred despre iubire.
Ti-am raspuns ca nu pot sa cred nimic cat timp mi-e foame.
Ai asteptat sa termin ,iar eu duceam lingura la gura cam cu aceeasi viteza cu care ma indrept de obicei spre dentist,de teama sa nu ma obligi a adera la vreo secta de asta,ce tine iubirea in vitrine si se inchina la ea.
-Domnule,zic intr-un final pe cand imi spalam farfuria...iubirea asta e ceva ce se mananca cu tot cu samburi,coaja,cu frunze,ceva ce nu se spala si nu se taie in bucati spre a fi lasata pe mai tarziu. Nu se pune in borcane pentru "la iarna" si nu se amesteca cu alte mirodenii. Ferice de cel ce o gaseste in stare naturala si are stomacul incapator. Iubirea e ceva ce-ai vrea sa mananci chiar daca ti se face greata ...caci doctorii oricum nu stiu cum sa te vindece de ea,nu au fost invatati in facultate si nici leac nu s-a gasit. Iubirea isi infige radacinile in tine si rodeste,si n-ai domnule cum...sa avortezi iubirea.Odata ce-ai muscat din ea...nu mai poti reveni la paine si la sare.
-De ce vorbesti asa frumos despre iubire,iubesti tu oare?
-Iubesc,iubeam,nici nu mai stiu de rodu-n mine creste ...sau poate moare.Dar cred mai mult ca eu vorbesc de foame...

Comentarii
Trimiteți un comentariu