Intersectii intercostale.

    “It is an ironic habit of human beings to run faster when they have lost their way.” 

― Rollo May

     Alerg în mine din creştet până-n tălpi iar inima-mi arată disperată că am depăşit viteza legală. Şi ce?Sunt singura flămândă de uitare?

    Ce-i drept,am cam  intrat în derapaj la intersecţia cu creierul şi l-am dat peste cap..acum câteva fragmente de creier se tăvălesc pe şira spinării, nerăbdătoare sa fie sărutate. (Încearcă-ţi norocul,poate aşa înţelegi ce gândesc)

      Nu vrei?Asta e.

    Eu îmi continui maratonul şi-mi dau singură amenda pentru neacordare de prioritate gândirii logice. Plătesc în febră musculară şi creativă,mă îndrept către inima şi fac pană sentimentală.Nu ştiu să mă repar dar pentru că nu mai vreau ca nimeni să-şi strice viaţa pe aici,voi pune  un semn pentru toţi :

" STAŢIONARE INTERZISĂ".

    Înaintând conform traseului,observ ca rămân fără combustibil. Poate-i mai bine aşa, mă tem oricum să ajung la destinaţie.

 *    *

 *

 

      Dar dacă ar fi să mă opresc totuşi undeva ,m-aş opri în cutia toracică,să beau ceai şi să trag din când în când pielea coastelor într-o parte,să văd dacă te-apropii şi să fac repede curat în mine.  Şi când o sa devii tu programator,îmi donez creierul să te joci (iar) cu el, şi pereţii celulelor să faci graffiti. Dă-mi şi tu la schimb coşul pieptului tău,de mult visez sa strâng flori în el...