My letter to nobody...
Chipul meu obisnuia sa inoate printre mii de expresii cand zarea oameni-oameni grabiti,blocati in mijlocul strazii,oameni galagiosi,oameni tacuti,tristi,contrariati,fericiti,dezamagiti,oameni neoameni -acum le'am pus la naftalina.Am aceeasi fata pentru toata lumea,si acelasi raspuns la intrebarea "ce faci?".
Traiesc...dar mai conteaza?
Scriu versuri de duzina,si sparg timpane cu sunete distorsionate,traiesc intr'un loc in care si moleculele din aer sunt pline de plictiseala,un loc in care te poti satura de tine foarte usor...
Dar inca iubesc sa sper in nimicuri,inca vad simplitatea in cea mai complexa panza de paianjen,inocenta in cel mai nevinovat zambet de copil,am ochi sa vad ca nu ma poate limita nimic,dar am nevoie de un imbold.
Am nevoie o alarma mai dura de dimineata,de niste persoane care sa'mi intinda o mana si sa ma scoata din lumea mea,am nevoie de,cel putin, un motiv.Cu totii avem nevoie de motive pentru a trai.Pentru ca "lumea piere din lipsa de idealuri".
Momentan,stau pe marginea subiectului si ...traiesc.Obisnuiam sa ma cunosc in fiecare gest,si sa'ti fac gesturi prin care sa ma cunosti si tu.Dar m'ai uitat,pentru ca si eu m'am uitat pe mine/in mine/de mine.
De la nimeni,pentru nimeni.

Comentarii
Dar pentru ce sunt hug-urile si prietenii?
>:D<
dar imi ajunge hug'ul tau>:D<
Trimiteți un comentariu