2.

O “ea” firava,usor de ucis si cu o imbratisare in de ajuns de puternica.Ea nu i s’ar fi putut opune niciodata,oricat de mult si’ar fi iubit viata.In plus,avea o arma mai eficienta,CUVANTUL.

Dar daca el era un asasin platit,povestea s’ar fi complicat.Lor nu le tremura mana pe cutit,au facut asta de zeci,poate sute de ori inainte si nici macar o data n’au clipit.Nu se implicau emotional,pentru ca banii le acaparasera orice sentiment de mila,dar existau totusi si exceptii…

Asasinii care suferisera in copilarie traume ce acum le intarziau cu cateva secunde indeplinirea misiunii.O imagine le umbrea gandurile,o imagine de obicei mai dureroasa decat un cutit rasucit in rana.Iar cateodata aceste secunde de intarziere puteau salva o viata.

Acestea erau desigur minuni,dar minunile se intampla in viata celor care cred in ele.

----------------------------------------------------------------------------------------------

Imediat dupa ce ajunsera la destinatie,el o lua pe sus si o duse intr’un beci,din cate isi putu da seama,dupa multitudinea de scari coborate.O aseza pe o saltea din paie,crezand probabil ca doarme si pleca.

Miscandu-si convulsiv capul,ea reusi sa’si dea patura jos si sa priveasca in jur.Prin intunericul lugubru deslusi cateva umbre.Un scaun vechi pe care timpul il pedepsise cumplit,acoperindu’l de rugina,si pe care probabil cineva il distorsionase pentru a se elibera de nervi, cateva tablouri a caror panza fusese mutilata cu un briceag-se intreba ce imagini reuneau inainte acele franjuri,si un picup batran a carui muzica va ramane pentru eternitate inchisa intre discuri si suruburi.

Camera ar fi putut fi inainte un atelier de arta,dar se pare ca cineva renuntase la a se deslantui intr’un mod constructiv.Sau poate ca a lua vieti putea reprezenta de asemenea un mod constructiv de a te dezlantui.In fond,aveai chiar mult de castigat iar daca in nebunia ta ,

devenea o pasiune,iti hraneai de asemenea si sufletul.Ea spera sa greseasca…

Intre timp el deschise incet usa,in incercarea de a nu o trezi.

Dar nu putu evita colapsul.Ea’l privi drept in ochi.

Dupa cateva secunde ce parca se dilatasera cumplit,el ii zise stins:

-Intoarce’te…

-De ce?

-Persoanele aflate in postura ta nu pun ,de obicei, intrebari.Pur si simplu intoarce’te!

Ea il asculta fara sa inteleaga de ce.

-Ai aici apa,o sa te dezleg si ar fi de preferat sa nu te agiti.Nu te aude nimeni,nu te poate ajuta nimeni.Pe scurt,esti in mijlocul nimicului.Cel mai bine e sa te odihnesti,oricum altceva mai bun nu ai de facut.

-Pana mor?

-Ti’am spus ca cei ca tine nu pun intrebari!

Si imediat ce o elibera ,iesi trantind usa iar sunetul cheii invartindu’se’n broasca se auzi cat se poate de clar.Dupa cateva minute se auzira si pasii,iar asta spunea multe.

Frecandu’si incheieturile ea incerca sa’i inteleaga privirea.Era intuneric dar momentul incrucisarii privirilor fusese cat se poate de marcant.El o fixa ca si cum ar fi preferat ca oricare alta persoana sa se fi aflat acolo,in locul ei.Dar de ce?Ce avea ea?Si imediat,ca si cum se produse un click,  isi aduse aminte cuvintele lui.”Nu avea voie sa puna intrebari”.

Dar asta desigur,doar DE OBICEI.