Vreau sa fiu ceea ce eram atunci cand doream sa devin ceea ce sunt acum
cand incerca cineva sa-mi prinda chipul in fotografii
ma speria lumina aia mica
si ideea de-a sta imobilizata, imi venea sa fug
ma prindeau mereu in miscare sau jucandu-ma cu vreun obiect
privind in alte directii
ma prindeau
cred ca de asta imi era frica
acum as face poze tot timpul
si m-as rasuci in toate modurile
de-ar vrea cineva "sa ma surpinda", sa-mi capteze "viata"
pentru ca simt ca doar in poze mai pot da senzatia ca traiesc
colectionez amintiri ale unor minciuni.
restul e adevar
nimicul.
(nu am albumele cu pozele in care ma ascundeam dupa palme sau dupa mama asa ca o sa folosesc o poza a Dianei. Diana,iti acord rolul de Ioana mica pentru o scurta poezie. sa-mi dai si tu candva un rol in filmele tale. de ala de 5 secunde, stii tu, in care dau o veste importanta care schimba tot firul povestirii si apoi dispar. ce sa-i faci daca am trac. )
* *
*
Ce mi-a declansat sirul amintirilor:
"Esenta intuita a Fotografiei nu putea,in mintea mea, sa fie separata de "pateticul" din care era alcatuita. (...)
In fond, Fotografia este subversiva nu atunci cand inspaimanta, rascoleste stau stigmatizeaza, ci atunci cand este meditativa. (...)
Multe fotografii sunt, din pacate, inerte sub privirea mea. Insa pana si printre acelea care au o oarecare existenta in ochii mei, cele mai multe imi provoaca doar un interes general si, daca se poate spune asa, politicos: nu exista in ele nici un punctum: imi plac sau imi displac fara sa ma raneasca: ele sunt investite doar cu studium. Studium-ul este campul foarte vast al dorintei nonsalante, al interesului divers, al gustului inconsecvent: imi place / nu-mi place...e acelasi soi de interes vag, plat, iresponsabil, pe care-l avem fata de oameni, spectacole, haine si carti, care ni se par "in regula".
Cel de al doilea element vine sa rupa (sau sa marcheze) studium-ul. De data aceasta nu eu sunt cel care merg sa-l caut (in modul in care investesc cimpul studium-ului cu constiinta mea suverana), ci el este cel care pleaca din scena, ca o sageata, si vine sa ma strapunga. Exista un cuvant in latina pentru a desemna aceasta rana, aceasta intepatura, acest semn stiut de un instrument ascutit; acest cuvant se potrivea cu atat mai mult cu cat el trimite si la ideea de punctuatie si cu atat mai mult cu cat fotografiile despre care vorbesc sunt intr-adevar ca si punctate, uneori chiar patate, de aceste puncte , aceste semne; aceste rani sunt ca niste puncte. Acest al doilea element care vine sa strice studium-ul il voi numi deci punctum. (...)
De indata ce ma simt privit prin obiectiv,totul se schimba : incep sa "pozez", imi fabric instantaneu un alt corp, ma metamorfozez dinainte in imagine. (...)
O asemenea rasturnare pune neaparat problema eticii: nu pentru ca imaginea ar fi imorala, ireligioasa sau diabolica, ci pentru ca ,generalizata, ea derealizeaza complet lumea umana a conflictelor si a dorintelor, sub motiv ca o ilustreaza. Ceea ce caracterizeaza societatile numite avansate este ca ele consuma astazi imagini si nu mai consuma, la fel ca cele de odinioara, credinte; ele sunt deci mai liberale, mai putin fanatice, dar si mai false(mai putin autentice), lucru pe care noi il traducem, in constiinta curenta, printr-o marturisire a unui plictis ingretosat, ca si cum imaginea,universalizandu-se, ar produce o lume fara diferente (indiferenta), de unde nu poate atunci sa apara, decat ici si colo, strigatul anarhismelor, marginalismelor si a individualismelor..."
Roland Barthes - Camera luminoasa
Comentarii
Trimiteți un comentariu