Vanatorii de suflete.

*boom* boom * boom*

Ah,se pare ca au venit din nou să'mi "fure" sufletul.

 Da,e 4 a.m , ştiu ei bine ca in general la ora asta adorm,şi se gandesc ca aşa ma vor păcăli mai uşor .

Se chinuie,trantesc mese... nu,nu şi biblioteca,de abia am aranjat cărtile!

Dar nu le pasa,imi devastează camera crezand ca ma voi speria şi le voi da ceea ce işi doresc.

Aceştia sunt ei,vanătorii de suflete.

Insista de ani de zile,produc insomnii,dar eu tot nu ma las. Ii privesc sfidător, cu capul inclinat,sprijinit in maini,casc ocazional...mai casca si ei,ce sa-i faci, asa e căscatul,contagios.

Dar iată ca au obosit .(Deja?!) Se adună pe podea şi se sfătuiesc. Unii ar vrea sa renunţe ,zic ca sufletul meu nu mai e "in stare intactă"(Ce'o fi şi aia?),ca a suferit "o degradare prematură ce nu-i va permite sa dea randament". Alţii zic ca tocmai aceasta "capacitate de rezistentă in timp" este ceea ce caută,iar eu le zic ...ca m'am cam saturat sa fiu spectator. Sa vorbească cu mine ,dacă tot vor ceva ce-mi aparţine!

Dar nu ma bagă in seama,cine sunt eu sa cer drepturi asupra sufletului meu?

Apreciez desigur ca nu vin sa-mi fure banii "ascunşi" strategic la vedere,dar inteleg valoarea unui suflet,şi serios ca l-as da de buna-voie dacă ar şti cum sa-i zugrăvească maruntişurile in culori autumnale.Sau poate dac'ar şti sa-i cante la pian şi să-l mintă frumos.Să ii citească poezii,să ii şopteasca vorbe ce nu au legătura cu subiectul discuţiei (pisică,vată de zahăr,aaarticulaţie!,ecuaţie,pranz,nor,scrum),să se strambe la el,să-l intrebe dacă nu e claustrofobic .Poate să-i sufle din cand in cand aer...prin buzele mele.

Cum nu par capabili de aşa ceva,imi voi păstra singura comoară şi o voi creşte mare,cu ajutor de la cei ce lucrează constant sa-i testeze rezistenţa. Dacă ma voi plictisi de el,ii voi chema şi cu siguranţă  imi vor zdrobi coastele ca să-l ţina in palme,dupa atata timp. Mă tem insă că sufletul meu va creşte atat de mult incat se va intinde prin tot corpul, si vor trebui sa-mi sugă oasele de suflet,si să-mi radă pielea cu un cuţit şi tot va rămane puţin suflet...care se va scurge ca mercurul si ma va urma in mormant.

Dar pană atunci voi lăsa in continuare uşa deschisa. Pe masă pun cateva carţi de Drumeş şi un ceai de menta,cateva indicii... poate, poate vor invăţa cum să-mi cucerească sufletul.

Noapte buna,vanători somnambuli,mai vedeţi-va şi de sufletele voastre...